Teen rapists spared jail partly because of intellectual limitations, judge’s full remarks show
Inițial, judecătorul a scos în evidență limitele intelectuale ale tinerilor vinovați pentru a justifica evitarea arestării
Cazul a fost discutat într-o formă complexă, cu oameni de știință care au oferit argumente detaliate
Teen rapists spared jail partly because – În urma unui caz de violuri comise de trei băieți, judecătorul Nicholas Rowland a decis să nu îi păstreze în arest, argumentând că există dovezi clare privind limitările intelectuale ale două dintre ei. Sentința pronunțată în luna trecută a provocat reacții intense, deoarece băieții au primit ordine de reabilitare pentru tineri (YRO) după ce au fost găsiți vinovați de 10 acuzații de viol în incidele din Hampshire. Acesta a fost disponibilizat după ce BBC a cerut transcrierea completă a declarațiilor judecătorului. Documentul revelă o analiză detaliată a deciziei, inclusiv conținutul submisiei despre tulburările neurologice ale băieților și capacitatea lor de a înțelege impactul asupra victimelor.
Cazul a implicat două fete, condamnată în moduri diferite, în atacuri separate din anii 2024 și 2025. În noiembrie 2024, doi băieți de 14 ani au fost găsiți vinovați de a fi violat o fată de 15 ani în Fordingbridge. În ianuarie 2025, un alt incident a avut loc, în care un tânăr de 14 ani a fost violat de cei doi băieți, iar un al treilea tânăr de 13 ani a fost responsabilizat pentru a fi ajutat la comiterea actului. Conform declarațiilor complete, un expert din serviciul de justiție pentru tineri a susținut că păstrarea unuia dintre băieți în arest ar fi fost prejudicatoare, datorită complexității dezechilibrării sale cognitive.
„Sunt foarte sigur că culpabilitatea lui N a fost redusă ca urmare a defectelor profunde,” a spus judecătorul Nicholas Rowland. „Înțelegerea lui asupra ce s-a întâmplat trebuie să fi fost mult mai limitată decât cea a unui tânăr de 14 ani fără deficitele sale.”
Judecătorul a menționat că J, primul vinovat, avea TDAH și „dificultăți cognitive ușoare”, dar că acest lucru nu reducea responsabilitatea personală. Pentru N, al doilea defens, expertii au descoperit că IQ-ul său era în cea mai inferioară parte a procentajului de 1% comparativ cu colegii săi. Acesta avea TDAH și o tulburare neurologică extremă, ceea ce îl făcea să nu poată urma o școală obișnuită. Mama lui a descris-o ca fiind „aproape de un copil de 8 ani”. Sublinierea acestei forme de deficit a fost esențială pentru justificarea deciziei judecătorului.
Al treilea băiat, E, a fost găsit vinovat de a fi contribuit la comiterea actului. O psiholog a raportat că acesta avea o capacitate intelectuală foarte redusă, cu înțelegere limitată a consimțământului. Aceste elemente, alături de altele, au convins judecătorul că arestarea nu este o soluție potrivită, deoarece reglementările privind pedepsa copiilor indică că arestul este un „ultim recurg”, iar prioritatea este reabilitarea. „Abordarea pedepselor ar trebui să fie individualistă, axată pe copil, nu pe fapte,” a declarat judecătorul. „Pentru un copil, pedepsa ar trebui să fie orientată spre reabilitare, în măsura posibilă.”
ORDINILE de reabilitare pentru tineri au fost acordate băieților mai mari, J și N, cu termene de 3 ani, plus 180 zile de supraveghere intensă. Băiatul cel mai tânăr, E, a primit o pedepse de 18 luni. Aceste sentințe permit copiilor să revină în comunitate, dar sub control strict pentru a verifica progresul lor. Judecătorul a împărțit pronunțarea sentinței în două etape, reflectând o adaptare pentru înțelegerea copiilor.
„În prima fază, am folosit un limbaj simplu și generalizat, sugerând că copiii au comis „lucruri serioase”, iar restricțiile impuse erau o pedepse,” a spus judecătorul. „Am cerut expertilor să îi supraveghească ca să nu mai comită actele pe care le-au hotărât jurați.”
În a doua etapă, judecătorul a oferit o explicație legală extinsă pentru registrul de curte, astfel încât avocații să înțeleagă raționamentul lui. A menționat că cazul nu se potrivea cu alte incidente anterioare în care copii de vârsta similară au fost păstrați în arest pentru crime sexuale. „Faptele din Fordingbridge și caracterul vinovaților sunt „foarte diferite”,” a afirmat el. „Conform probelor și hotărârilor juraților, ambele victime au inițial consimțit la activități sexuale, dar consimțământul a fost retrăsit, mai ales după ce un telefon a fost folosit pentru a filma. Cu toate acestea, inițialul consimțământ nu a justificat violurile.”
Judecătorul a subliniat că actele lor au fost amplificate de faptul că au acționat împreună și de utilizarea filmării. „Nu există violență sau exploatare”, a spus el, „dar crimele lor au fost gravificate de cooperarea dintre băieți și de înregistrarea evenimentelor.” Sentințele sunt în discuție la Curtea de Apel, în urma unei reevaluări. Decizia judecătorului a reprezentat o echilibru între responsabilitatea lor și capacitatea lor de a înțelege consecințele faptelor, bazată pe studii neurologice și psihologice.
Cazul a ridicat o serie de întrebări despre înțelegerea pedepselor pentru copii. Judecătorul a explicat că înțelegerea defectelor neurologice este esențială pentru a adaptă modul de pronunțare a sentinței. „Pentru a avea un impact durabil, judecătorii trebuie să ia în considerare nu doar gravitatea faptei, ci și potențialul de reabilitare al copilului,” a spus el. „Un copil cu deficiențe inteligețe alese poate comite acțiuni severe, dar este important să i se oferă o șansă de a învăța din greșeli.”
Accesul la informații complete despre sentința judecătorului a fost un pas important pentru a clarifica raționamentul legal. Prin această abordare, s-a accentuat faptul că reabilitarea este mai eficientă decât păstrarea copiilor în arest, în special atunci când există dovezi clare de limitări intelectuale. Astfel, judecătorul a demonstrat o atenție specială la particularitățile fiecărui vinovat, înainte de a pronunța o hotărâre generală.
Discuțiile despre YRO au susținut ideea că pedepsa trebuie să fie adaptată nevoilor fiecărui copil. „Orice sentință trebuie să ia în considerare factorii individuali